Acum ori niciodată

Am preferat o vreme schisma: tipa din oglindă cu părerile ei, eu cu ale mele (pro blogărit, pro feisbukit, pro tândălit).

Sigur, între timp am încercat, pe ascuns (amăgindu-mă cu gândul că eu îi pot ascunde ei ceva! 😛 ), s-o conving derutând-o, ameţind-o când cu un suc de struguri (chiar şi cu din ăla numit tescovină, când m-am avut suc de prune 😀 ), când cu un dans caleidoscopic mai mult sau mai puţin pasional:

… când măsluind diadema de culori a realităţii:

Dacă n-am fi fost amândouă împotriva decapitării florilor, poate aş fi încercat s-o ameţesc şi cu parfum de crini, dar m-am mulţumit să apelez la cel de friptură – chiar şi în zilele de post, fiindcă, după cum zice legenda, carnea de porc e cea mai bună legumă.

Dar ea… nu şi nu! Încăpăţânată foc, ca şi mine, de altfel. Amândouă ne-am putea alege catârul drept simbol, că blazoanele nu mai sunt la modă. M-a supărat atât de tare, încât, dacă n-aş fi ştiut că nicio femeie nu se poate lipsi de oglindă, i-aş fi interzis să mă mai vadă!

Însă, deşi uneori e de ajutor, mie încăpăţânarea mi-a fost sfetnic prost. Acum mă văd silită să recunosc că timpul e un spadasin mult mai bun decât mine, l-am sfidat degeaba, că tot şi-a proptit vârful sabiei în gâtul meu. 😦

Dar nu, situaţia nu e disperată, nu încă. Dac-o ascult, în sfârşit, pe tipa din oglindă, în vara asta, mai exact după 12 septembrie la ora 10 fix (cel mai riguros termen de predare al unei traduceri pe care l-am negociat vreodată), pot scăpa de ameninţare.

Prin urmare, îmi bag minţile în cap. Ceea ce înseamnă, printre altele, că şi „jocurile cuvintelor”, cu tabelele lor găzduite de Eddie, intră, pentru mine, într-o vacanţă de vară de vreo 93 de zile.

Încep un sezon dedicat în exclusivitate traducerilor. Trebuie să revin pe linia de plutire. Acum ori niciodată!