Două vorbe despre mine şi poveştile mele

Recunosc că am minţit exagerat puţin… puţintel.  În sensul că am scris şi oarece versuri (rămâne de văzut dacă sunt sau nu publicabile – pe banii unei edituri, nu pe ai mei. :mrgreen: )

Cât despre viitor…. am pus acolo un „probabil niciodată”, pentru că… „never say never”. 🤣 Îmi place să-mi las portiţe deschise. 🙃

Reclame

16+20+19=55

Am trei cărţi publicate pe hârtie. Trei volume de autor cu povestiri SF (unde SF e speculative fiction – ficţiune speculativă). Trei cărţi cu Vero Versiuni ale lumii. Sau cu Vero-Viziuni Virtuale.

.

Contin 16+20+19 povestiri. Adică, în total, 55. 55 deVVV-uri, de Vero-Viziuni Virtuale, sau de VV-uri, de Vero-Versiuni ale lumii.

Ieri mi-am numărat şi adunat povestirile, adică VVV-urile. Ieri am descoperit  că sunt 55. Şi-mi place că sunt 55. Îmi place numărul. Numerologia îmi e aproape cu desăvârşire străină, dar am propriile mele criterii.

  • Numărul 55 e alcătuit din 2 cifre identice. De 2 ori 5. O pereche. E unul dintre numerele pereche – al cincilea. 🙂
  • 5×2=10 Sau 5+5=10 E tot aia, şi vreau să spun că 10 îmi place. E de nota zece. 🙂 E pilonul bazei de numărare zece, cea în care ne facem calculele de zi cu zi.
  • 5 e număr prim. 55 nu e. Dar 11, numărul pe care îl înmulţim cu 5 ca să ajungem la 55, este. Şi mai este şi primul număr pereche. Şi cel mai apropiat de realitate. Fiindcă înseamnă unu lângă unu. Sau unu lângă una. E un simbol al cuplului, al cuplului ideal, adică al iubirii. Numărul iubirii multiplicat de 5 ori. 5, de la 5 zeci – ceea ce te duce cu gândul la nunta de aur.

Presupun că, dacă m-aş strădui, i-aş găsi numărului 55 şi alte însuşiri de bun augur. Însă, ca să n-o lungesc, mai spun doar că:

  • Cifrei arabe 5 îi corespunde cifra romană V. V de la Vero. 😆 55 înseamnă 5 lângă 5, V lângă V, adică Vero-Versiuni.
  • Numărului arab 55 îi corespunde numărul roman LV. LV, de la Lumi Virtuale. Sau de la Lumi Veroniceşti. Sau de la Lumi Veronicite. Sau de la Lumile Veronicăi. 😆

Şi gata, trec la caleidoscop. La imagini scoase din caleidoscopul în care am pus poza celor trei coperţi reunite, cu capu-n sus sau cu capu-n jos .

 

Globul de cristal

La cumpăna lunilor (noiembrie & decembrie din anno Domini 2016), majoritatea lefegiilor profită de zilele libere şi pleacă, de bine, de rău, care încotro: la deal sau la vale, la mama soacră sau la mama mare, la alte neamuri sau peste hotare… sau la piaţă, sau măcar până în parcarea din faţa blocului, unde îşi instalează grătarul şi umplu mahalaua cu iz de friptură.

Sigur, mai sunt şi oameni cu ghinion, care n-au liber de Sfântul Andrei, ci de Sfântu’ Aşteaptă, fiindcă aşa vrea măria sa patronul, omul care le cumpără timpul şi nu-i lasă să-l vândă pe alese.

Şi mai sunt şi eu, iacătă-mă-s, captez cuvinte de pe net (pe cele 12 din jocul de-a duzina le-am colorat aici în trei culori festive) şi-mi caut umila persoană într-un virtual glob de cristal. Dar n-am decât sporadic talent de ghicitoare, aşa că mai bine pun globul oferit de Eddie în caleidoscop.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acum ori niciodată

Am preferat o vreme schisma: tipa din oglindă cu părerile ei, eu cu ale mele (pro blogărit, pro feisbukit, pro tândălit).

Sigur, între timp am încercat, pe ascuns (amăgindu-mă cu gândul că eu îi pot ascunde ei ceva! 😛 ), s-o conving derutând-o, ameţind-o când cu un suc de struguri (chiar şi cu din ăla numit tescovină, când m-am avut suc de prune 😀 ), când cu un dans caleidoscopic mai mult sau mai puţin pasional:

… când măsluind diadema de culori a realităţii:

Dacă n-am fi fost amândouă împotriva decapitării florilor, poate aş fi încercat s-o ameţesc şi cu parfum de crini, dar m-am mulţumit să apelez la cel de friptură – chiar şi în zilele de post, fiindcă, după cum zice legenda, carnea de porc e cea mai bună legumă.

Dar ea… nu şi nu! Încăpăţânată foc, ca şi mine, de altfel. Amândouă ne-am putea alege catârul drept simbol, că blazoanele nu mai sunt la modă. M-a supărat atât de tare, încât, dacă n-aş fi ştiut că nicio femeie nu se poate lipsi de oglindă, i-aş fi interzis să mă mai vadă!

Însă, deşi uneori e de ajutor, mie încăpăţânarea mi-a fost sfetnic prost. Acum mă văd silită să recunosc că timpul e un spadasin mult mai bun decât mine, l-am sfidat degeaba, că tot şi-a proptit vârful sabiei în gâtul meu. 😦

Dar nu, situaţia nu e disperată, nu încă. Dac-o ascult, în sfârşit, pe tipa din oglindă, în vara asta, mai exact după 12 septembrie la ora 10 fix (cel mai riguros termen de predare al unei traduceri pe care l-am negociat vreodată), pot scăpa de ameninţare.

Prin urmare, îmi bag minţile în cap. Ceea ce înseamnă, printre altele, că şi „jocurile cuvintelor”, cu tabelele lor găzduite de Eddie, intră, pentru mine, într-o vacanţă de vară de vreo 93 de zile.

Încep un sezon dedicat în exclusivitate traducerilor. Trebuie să revin pe linia de plutire. Acum ori niciodată!